Dinamo are probleme mari, dar foștii jucători sunt gata să se întoarcă în „Ștefan cel Mare”, mai devreme sau mai târziu. Unul dintre ei este și Mihai Popescu, aflat acum în liga a doua din Scoția, acolo unde este lider cu Hearts. ProSport a stat de vorbă cu fostul dinamovist, care a rămas în relații excelente cu fanii.
Deși se simte foarte bine la Hearts, acolo unde câștigă mult mai bine decât la Dinamo, Popescu a mărturisit pentru ProSport că ar fi gata să se întoarcă în România, peste câțiva ani. Fundașul este la a doua echipă din Scoția, după ce a mai evoluat pentru cei de la St. Mirren.
„M-aș întoarce la Dinamo, normal! Pentru mine, Dinamo este acasă, din moment ce am fost acolo o perioadă atât de lungă. Deocamdată, îmi doresc să rămân aici, în Scoția. Mă simt foarte bine, dar peste câțiva ani, tot acasă vreau să vin, la Dinamo. Acest club nu o să moară niciodată, sunt convins de asta! Fanii au făcut lucruri extraordinare și au demonstrat că pot să țină echipa”, a spus Mihai Popescu, pentru ProSport.
Fundașul ajuns la Hearts în luna septembrie a anului trecut este la curent cu problemele la Dinamo și are mulți prieteni din lotul lui Jerry Gane: „Știu ce se întâmplă la Dinamo. Țin legătura cu jucătorii de acolo, mă refer aici la Bejan, Sorescu, Răuță, Bani. Suntem prieteni, vorbim des! Mi-a fost și mie greu să văd ce se întâmplă acolo, așa că vă dați seama ce a fost în sufletul lor, mai ales de Sărbători? Nu este ușor să trăiești într-o asemenea incertitudine”.
După două victorii la rând în Liga 1, Mihai Popescu crede că Dinamo poate da lovitura și cu FCSB, deși roș-albaștrii luptă pentru titlu și pot să facă diferența cu ajutorul unor fotbaliști precum Olimpiu Moruțan, Florinel Coman sau Octavian Popescu.
„Vor fi meciuri tari cu FCSB! Mereu erau ei favoriți, dar Dinamo a fost capabilă să-i încurce. Sunt mereu la curent cu rezultatele lui Dinamo, chiar dacă nu pot să văd toate meciurile. Acum ambele echipe sunt în formă, cred că remiza celor de la FCSB de la Pitești a fost un accident. E în joc și o calificare mai departe în Cupă, orice se poate întâmpla”, este convins fundașul care speră să promoveze în prima ligă din Scoția.
Atât Dinamo, cât și FCSB, au câștigat în ultima etapă din Liga 1. Echipa lui Ionel Gane a învins-o cu 1-0 pe UTA, în timp ce formația antrenată de Toni Petrea a trecut cu 3-1 de Poli Iași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER